vezi mai mult

Prima pagină   »  Institutul de formare continuie   »  INSTRUIRI » Cursul de instruire pentru Modulul: ”Particularităţile întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018. Aplicarea legislaţiei fiscale în anul 2019.” Grupul 1.
29
01.2019
Cursul de instruire pentru Modulul: ”Particularităţile întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018. Aplicarea legislaţiei fiscale în anul 2019.” Grupul 1.
   
1392 Accesări  

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

La data de 29 ianuarie 2019, în cadrul Programului Național de Creștere a Capacităților Operatorilor din domeniul Aprovizionării cu Apă și Canalizării, s-a dat startul cursului de instruire ”Particularităţile întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018. Aplicarea legislaţiei fiscale în anul 2019”, dedicat specialiștilor contabili și economiști din cadrul operatorilor serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare.

Cursurile de instruire se vor organiza pentru 3 grupe de participanți, 2 grupe cu predare în limba română și 1 grup cu predarea în limba rusă. Materialul didactic din cadrul instruirilor este elaborat și va fi prezentat de către profesorii din cadrul ASEM, specialiștii din cadrul Inspecției Fiscale de Stat și CNASS.

Instruirile se vor desfășura conform următorului grafic:

  • 1 grup (limba română) 29 - 31 ianuarie 2019 (24 participanți).
  • 2 grup (limba rusă) 12 - 14 februarie 2019 (34 participanți).
  • 3 grup (limba română) 19 – 21 februarie 2019 (24 participanți).

Obiectivul general al Cursului de instruire constă în asigurarea consolidării şi dezvoltării capacităților legate de particularitățile întocmirii rapoartelor financiare anuale în domeniul alimentării cu apă și canalizare care sunt utilizate de către operatorii „Apă-Canal” din R. Moldova.

Cursul de instruire este organizat de către Direcția Executivă a Asociației “Moldova Apă-Canal” (AMAC) în colaborare cu Academia de Studii Economice din Moldova, cu suportul Proiectului Modernizarea Serviciilor Publice Locale (MSPL) implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).